Sa iubesti...
Am crezut in iubire de la inceput. Am cautat-o, am intins mainile in cel mai adanc intuneric sperand s-o gasesc, nu am stat nicioadata, nu m-am complacut, am stiu ca este acolo undeva, am cotrobait, nu m-am dat batut, am fost singur dar am preferat singuratatea unui desert al sentimentelor.In ziua de azi nu mai vorbeste nimeni de iubire, de dragoste… e urat, e lame, e atat de not culeanu sa vorbesti de sentimente, sa vorbesti de dorinta de a te abandona celui pe care-l iubesti, sa afirmi ca iubesti, ca ai face pentru iubitul sau iubita ta orice si oricum…So un-cool, ca de obicei, eu va spun ca am ajuns sa cred in dragoste la cei 31 de ani mai mult decat am crezut vreodata. Cred in puterea ei, cred in sentimentul ala de plutire peste toti si toate, cred in lacrima aia care curge atunci cand un cuvant sau o mangaiere face ca intreaga lume sa fie undeva departe, cred in unghiile alea infipte in carne cand ea te strange in brate si te sufoca pe tine si se sufoca si pe ea cand nu mai vrea sa dea drumul, cand lasa tot pentru tine, cand lasi tot pentru ea, cand pur si simplu nu mai exista nimic pe lumea asta care te-ar putea face mai fericit.De ce-i este rusine barbatului din 2008 sa recunoasca, sa-si recunoasca si lui ca iubeste? De ce-i este atat de greu femeii din 2008 sa accepte, sa-si accepte ca fara el toate par fade, de un grej urat, insipide, inodore si incolore? De ce?De ce e rusine sa iubesti? De ce e rusine sa-ti fie dor de el sau de ea? De ce ne ascundem cand scriem un sms interminabil pentru ea sau pentru el, de ce ne vine greu sa raspundem “si eu te iubesc!” cand avem si alte urechi care asculta?E asa rau sa iubesti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu